"Sunt extrem de mulțumită de experiență. Planul de antrenamente este foarte bine structurat, ușor de urmat, iar el a fost alături de mine la fiecare pas, oferindu-mi sprijin și corectându-mi execuția. Pe partea de nutriție, am apreciat că mi-a explicat clar cum să construiesc mese echilibrate și mi-a oferit rețete simple și adaptate nevoilor mele. Este un profesionist dedicat, pe care îl recomand cu încredere oricui își dorește rezultate vizibile obținute într-un mod sănătos."
"Lóránd m-a ajutat să îmi construiesc un stil de viață activ și sănătos, de care mă pot ține pe termen lung. Spre deosebire de alți „profesioniști”, el mi-a ascultat problemele, m-a sprijinit în formularea obiectivelor de fitness și mi-a găsit soluții personalizate de antrenament și nutriție, pe care am reușit să le integrez în viața mea ocupată și pe care le folosesc până în prezent. Pe lângă acestea, am învățat foarte multe de la el despre execuția corectă a exercițiilor, importanța nutriției, dar și despre psihologia care m-a ajutat să îmi mențin viața activă până astăzi – cine știa că poți savura o bere fără să te îngrași, dacă ești atent la câteva detalii! Pe scurt, îl recomand tuturor celor care doresc să își schimbe stilul de viață în așa fel, încât să și dureze.."
"O experiență extraordinară! Ghidajul profesionist, deschiderea de a răspunde la orice întrebare și susținerea continuă m-au făcut să mă simt în siguranță la fiecare pas. Explicațiile clare și încurajările primite mi-au oferit încredere și claritate. Recomand cu drag!"




Copyrights 2025 | Terms & Conditions